Corupție înfiorătoare: Protestele din Iran, văzute din interior (partea a 4-a)

Despre alienația poporului iranin față de propriul său stat

KlinKlin, 4 noiembrie 2022

Din motive ușor de înțeles*, discursul străin față de Iran se reduce adesea la rolul omnipotent al religiei în această țară. Totul acolo se face în numele islamului. Obligativitatea hijabului – Islamul. Livrările de arme către Hezbollah – Islamul. Arestarea criticilor – Islamul.

Este ca și cum viețile a 80 de milioane de oameni sunt instruite minut cu minut de ceea ce ar spune Profetul Mohamed despre muesli-ul tău de la micul dejun. Sau părerea Imamului Ali cu privire la avantajele mașinilor iraniene față de cele japoneze.

Acest lucru duce la noțiuni și întrebări absurde – au toalete în interior în Iran? Le permit femeilor să studieze? Iranienii sunt arabi? Sunt interzise băuturile carbogazoase și ciocolata?

În special în legătură cu aceasta din urmă, chiar și localnicii înșiși glumesc. Iranienii nu doar consumă Coca-Cola și Fanta – ei le și produc. Iar motivul este că Ayatollahul Khamenei este un mare admirator al băuturii carbogazoase – un simbol al capitalismului occidental, susțin iranienii cu un zâmbet. Rămâne de văzut dacă acest lucru este adevărat, dar este un fapt că sticlele de 250 ml ale răcoritoareibăuturi americane sunt foarte populare peste tot în țară, la fel ca și clonele lor iraniene sub numele de „Zam-Zam”.

Picnic în Shiraz cu Pepsi. Foto: KlinKlin

Religia ca un scut

Mistificarea este un efect oarecum dorit de autorități, care preferă ca totul în țară să se facă în întuneric, departe de lumina reflectoarelor dreptului internațional și ale opiniei publice. Este chiar bine pentru ele că sunt adesea subestimate atât din punct de vedere cultural și economic, cât și militar.

În cazurile în care trebuie să își justifice acțiunile și deciziile (atât pe plan intern, cât și extern), autoritățile sunt mai mult decât fericite să apeleze la religie sau la securitatea națională. Iar cele două sunt interconectate, deoarece liderul suprem este, de asemenea, comandantul-șef al Gărzii Revoluționare.

Din acest motiv, protestele au fost catalogate oficial ca fiind organizate și sponsorizate de Occident, care încearcă să distrugă Republica Islamică ca stat. Ceea ce, la rândul său, legitimează utilizarea forței extraordinare, inclusiv a forței letale, împotriva civililor. Indiferent dacă un protest se referă la apă, hrană, bani, mașinațiuni electorale sau drepturile omului, acesta este întotdeauna etichetat ca fiind imoral și nemusulman, precum și o amenințare la adresa securității naționale.

Cu toate acestea, este evident pentru majoritatea iranienilor că protestele actuale nu au în mod clar legătură cu Washington-ul și Tel Avivul, deși sunt binevenite în ambele țări.

O femeie iraniană fără hijab în Teheran. Foto: KlinKlin

Terorismul intern

Totuși, acest lucru a determinat Teheranul să recurgă la măsuri mai inventive. La 26 octombrie, un atac terorist a avut loc la mausoleul Shah Cheragh din Shiraz, soldat cu 15 morți. Atacul a fost opera unui bărbat înarmat cu o pușcă de asalt, care a fost capturat în viață de poliție și care s-a declarat personal susținător al Statului Islamic.

Guvernul a făcut o încercare greșită de a lega protestele de atac, dar reacția chiar și a celor mai înrăiți susținători ai săi a fost una de uimire rezrvată. Autoritățile s-au întărit rapid și au încercat să schimbe discursul public în direcția tragediei, dar fără prea mult succes. Mai mult, totul a părut foarte suspect…

Am ajuns în Shiraz a doua zi după atac și am găsit un oraș în care nu puțini locuitori erau convinși că acesta a fost orchestrat de guvern sau că autoritățile au permis în mod deliberat să se întâmple.

Mausoleul Shah Cheragh din Shiraz, unde 15 persoane au fost ucise la 26 octombrie. Se presupune că au fost ucise de un terorist. Foto: KlinKlin

Localnicii au făcut o legătură între atacul de la Shiraz și atentatul cu bombă din 1994 de la sanctuarul Imamului Reza din Mashhad. Apoi, autoritățile au dat din nou vina pe un adversar (în acel caz, o minoritate etnică) și au folosit acest pretext pentru a înăbuși revoltele cu sânge. Cu toate acestea, în 1999, fostul ministru de interne al țării, Abdolah Nouri, a declarat în fața tribunalului că atacul a fost, de fapt, înscenat de guvern.

Deși în prezent nu există nicio dovadă în acest sens, Teheranul a profitat rapid de situație, iar la câteva ore după atac, în multe locuri din capitală și din alte orașe mari au fost postate afișe realizate destul de profesionist, în semn de omagiu pentru cei morți.

„Când au avut timp să reacționeze, să facă designul grafic, să le tipărească și să le afișeze?”, se întreba unul dintre interlocutorii mei. „Dar observați cei peste 300 de protestatari uciși de poliție – nu veți vedea nici măcar un afiș. Nu veți auzi niciun cuvânt de regret. Nu va fi organizată nici măcar o slujbă”, a răbufnit Bahar, în vârstă de 27 de ani, cu care am discutat într-o cafenea din Piața Tajrish din capitală.

Cealaltă întrebare este cum a reușit atacatorul să treacă de detectorul de metale și de poliția din templu? Cum de s-a predat autorul atacului polițiștilor în uniformă? Când am vizitat locul, se ținea o slujbă de pomenire pentru cei morți. Între stâlpii templului erau împrăștiate 5 chadori** însângerate, pe care victimele le purtau în momentul împușcăturilor.

Afișele au fost postate în toată țara la mai puțin de 2 ore după atac. Textul afirmă că din sângele tinerilor vor răsări lalele. Laleaua este un simbol național al Iranului și al martirajului, ea figurând chiar pe steagul Republicii Islamice. Persanii au fost primii oameni care au cultivat planta. Fotografie: KlinKlin

O lipsă totală de încredere

Autoritățile țării s-au discreditat atât de mult în fața populației încât majoritatea nu mai crede nici măcar un cuvânt rostit de președinte sau de ayatolah. Și nu puțini sunt dispuși să creadă că în spatele atacului terorist se află propriul lor guvern. La urma urmei, acesta a ucis un număr mult mai mare de oameni nevinovați în ultimele săptămâni decât cei care au murit în atacul de la Shiraz.

Prezența la vot dovedește fractura gravă din societate: un procent record de 49% dintre alegători au votat la alegerile prezidențiale din 2021. Dintre aceștia, un procent de 13% au exprimat un vot de protest. Din nou, un record în istoria țării. În plus, au fost mai multe buletine de vot de protest decât buletine de vot pentru candidatul care s-a clasat pe locul al doilea.

„De ce să votezi? Nu are sens. Candidații trec prin aprobarea înaltului cler și a ayatolahului, care poate interzice direct cuiva să candideze la alegeri din motive… religioase. Suntem apoi forțați să votăm în cadrul unor alegeri complet trucate, cu o concluzie anticipată. Este absurd”, a declarat Bahar.

Chadoruri însângerate între coloanele mausoleului Shah Cheragh din Shiraz. Foto: KlinKlin

Eh, Canada

El și milioane de alți iranieni visează să emigreze și să nu se mai întoarcă niciodată în țara lor natală. Iar aceasta este una dintre adevăratele probleme cu care se confruntă Iranul și care reprezintă o amenințare reală la adresa securității naționale. Exodul creierelor.

Potrivit Stanford, peste 3,1 milioane de iranieni au părăsit țara în ultimele decenii. Poate că nu pare mult la o populație de 80 de milioane de locuitori, dar explicația constă în tipul de oameni care pleacă. Din cauza dificultății extreme în eliberarea vizelor, în 99% din cazuri este vorba de cei mai bine calificați medici, oameni de știință, ingineri.

Conform unor estimări aproximative, numai oamenii de știință de origine iraniană sunt peste 110.000 la nivel mondial, echivalentul a peste 1/3 din numărul persoanelor angajate în domeniul științei chiar în Iran. Pagubele aduse economiei, științei și societății iraniene de exodul creierelor sunt incalculabile. Dacă vorbim doar de bani, acestea se măsoară în zeci de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, orașele și posturile de televiziune sunt pline de reclame pentru companii care ajută la obținerea de vize și relocarea în Canada sau în Statele Unite, mai puțin în Europa.

O femeie fără hijab în Teheran. Foto: KlinKlin

Statul ca inamic

„Da, vreau să plec. Pur și simplu, acest lucru nu este tolerat. Vă dați seama cât de mult dăunează guvernul muncii și vieții mele și a altor milioane de iranieni cu fiecare acțiune?”, a vorbit cu furie Daria, 35 de ani, din Isfahan, care lucrează în domeniul comerțului internațional și al turismului.

„Prăbușirea avionului ucrainean în 2020, protestele din țară, atacul terorist, sancțiunile internaționale – toate acestea îmi dăunează mie și muncii mele. Nimeni nu vrea nici măcar să pună piciorul lângă noi, darămite să facă afaceri. Mă va plăti cineva pentru oportunitățile pierdute și pentru daunele suferite ca urmare a acțiunilor guvernului? Nu!

A trăi aici este ca și cum ai alerga prin pădure în întuneric total. Nu poți vedea dacă la 2 sau 200 de metri distanță este un copac pe care îl vei lovi. Iar această incertitudine este cea mai rea dintre toate. Nu știi niciodată ce se va întâmpla mâine, dacă vei fi arestat, dacă vor izbucni noi proteste, un nou război… Aparatul de fotografiat pe care îl ai la tine, să zicem că astăzi costă 1 milion de tuman***. Peste două săptămâni s-ar putea să valoreze 2 milioane. Peste alte 3 săptămâni ar putea valora jumătate de milion. Cum poți trăi așa? Cum îți faci planuri de viitor?

Locuitorii capitalei. Fotografie: KlinKlin

De ce pot să am un nivel de trai mai ridicat în țara mea de origine decât majoritatea oamenilor din India, de exemplu, dar să nu fiu nimic în afara țării mele? Moneda noastră nu valorează nimic, pașaportul nostru nu are nicio valoare. Iar guvernul este de vină pentru toate acestea. De ce mă uit cu invidie pe Instagram la prietenii mei din țări și familii mai sărace care călătoresc prin lume – iar eu nu pot? Cum de  sunt eu inferior și nedreptățit?

Mă simt de parcă aș fi într-o cușcă. Iar numele cuștii este Iran”, strigă Daria.

Copiii generalilor – în străinătate

Acest lucru se aplică însă doar „oamenilor de rând”. Copiii iranienilor bogați, ayatolahii și generalii din armată și din Gărzile Revoluționare – călătoresc și trăiesc în străinătate în masă.

„Dacă Europa și America sunt dușmanii tăi – ar trebui să fie și dușmanii copiilor tăi”, spune indignată Daria, adăugând: „Mă adresez guvernelor occidentale pentru că pe al meu nu-l interesează deloc. Vă rog să eliminați sancțiunile. Ele nu fac decât să dăuneze oamenilor obișnuiți. Oamenii suferă în timp ce elita trăiește în lux și nu este afectată în niciun fel de sancțiuni. Vă rog să le scoateți. Vreau să am o viață mai bună, vreau să plec. Pentru că aici și acum, nu trăiesc. Eu doar exist”.

Aici se află răspunsul la motivul pentru care iranienii protestează atât de dur, iar autoritățile înăbușădemonstrațiile cu atâta violență. Pentru că este o chestiune de viață și de moarte. Și pentru unii, și pentru ceilalți.

Clădiri de lux în nordul Teheranului. Acestea nici măcar nu sunt printre cele mai scumpe clădiri, orașul este plin de case cu 10-15 etaje, căptușite cu marmură, cu curți cu piscine, acvarii, servitori și tot felul de alte adăugări luxuroase. În ciuda sancțiunilor mari, dacă ai suficienți bani poți obține orice bunuri dorești. Există magazine pentru tot ce vă puteți imagina: Rolex, BMW, iPhone, , Lego, Dolce &Gabbana etc. Majoritatea oamenilor pur și simplu nu și le pot permite. Chiar și plata cu un card străin este posibilă în multe dintre aceste locuri (atenție – Iranul a fost scos din sistemul internațional de plăți bancare cu ani în urmă), dar cu un comision de 4-8%, deoarece terminalele sunt înregistrate în Turcia, Oman și Emiratele Arabe Unite. Sancțiunile nu prea funcționează decât pentru a îngreuna viața oamenilor obișnuiți. Foto: KlinKlin

Dumnezeu vrea ca eu să fiu bogat

Potrivit unor cifre neoficiale, aproximativ 50% din economia țării se află în mâinile Gardienilor Revoluției. Teheranul și alte orașe regionale sunt pline de zgârie-nori de lux nou-nouți, construiți cu banii Gărzii.

Companiile de petrol și gaze, cu profituri care totalizează peste 30 de miliarde de dolari pe an, se află, de asemenea, sub controlul statului, la fel ca majoritatea fabricilor și industriilor, telecomunicațiile și marile companii – cu implicarea directă sau indirectă a Gărzilor Revoluționare.

În același timp, milioane de iranieni nu au acces la apă potabilă și, uneori, nu au deloc apă, din cauza schimbărilor climatice. O problemă pe care guvernul pare să o ignore cu strășnicie. Și care, în următorii câțiva ani, este posibil să ducă la un val de proteste fără precedent care ar putea conduce, de fapt, la schimbarea regimului. Să nu uităm că seceta și răspunsul inadecvat al regimului Bashar al-Assad au fost cele care au jucat un rol major în declanșarea războiului civil sirian în 2011.

Cu toate acestea, corupția enormă care ajunge până la cele mai înalte niveluri ale puterii stoarce orice oportunitate financiară de a îmbunătăți situația, zdrobind sau expulzând majoritatea talentelor, deoarece se știe că, dacă țara protestează , va sfârși în închisoare. Și de aici izbucnesc protestele: pentru drepturile omului, pentru apă, pentru inegalitatea economică, pentru corupție, pentru violență, pentru egalitate de șanse.

Acest lucru poate fi înțeles cel mai bine din versurile lui „Baraye Azadi”, imnul protestelor pe care autoritățile l-au interzis să fie cântat în stradă. Acest lucru nu împiedică mii de bărbați și femei să îl strige din mașinile lor sau să îl cânte în fiecare seară de la balcoanele lor.

Indiferent de guvern, iranienii sunt una dintre cele mai inteligente, educate, cultivate, pașnice, tolerante și luptătoare națiuni din lume…

*În mare parte, lipsa resurselor financiare pentru a menține un portofoliu internațional stabil, dar nu numai.

**Veșmântul feminin musulman care acoperă întregul corp și părul. Cuvântul se traduce literal prin „cort”.

***Touman este moneda națională a Iranului, deși rialul este, de asemenea, o monedă oficială. Din cauza hiperinflației și a dorinței de a se separa de „arabitatea” rialului, guvernul a introdus tumanul ca monedă alternativă, 1 milion de riali fiind egal cu 100.000 de tumani.

Fotografie: „Turnul” moscheii roz a lui Nasir-ol-Molk din Shiraz (sursa: KlinKlin)

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author

Donate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: