Protestele agricultorilor din Polonia și dilemele stângii

Pentru a înțelege adevărata natură și semnificație a protestelor agricultorilor, este necesar să abordăm problema dintr-o perspectivă de clasă și să înțelegem cum s-a transformat agricultura în ultimele decenii.

Farmers' protests in Warsaw, end February.

Gavin Rae, Discuții transfrontaliere, 20 martie 2024

Protestele fermierilor au cuprins Polonia în ultimele săptămâni, în urma unui val de acțiuni similare în întreaga Uniune Europeană. Fermierii polonezi au blocat punctul de trecere a frontierei cu Ucraina, au împrăștiat cereale pe drumuri și au organizat două demonstrații de amploare la Varșovia, una dintre ele soldându-se cu ciocniri violente cu poliția. Se pare că aceste proteste vor continua și chiar se vor intensifica, peste 70% din societatea poloneză exprimându-și sprijinul pentru acestea. Ele au scos la iveală multe dintre contradicțiile din centrul politicii agricole europene și creșterea tensiunilor sociale în întreaga Europă.

Demonstranții și-au concentrat furia asupra a două domenii principale: „Pactul Verde” al Uniunii Europene și deschiderea pieței UE pentru cerealele și alte produse agricole ucrainene. Secțiuni ale extremei drepte și-au exprimat solidaritatea cu fermierii, considerându-i un mijloc de promovare a scepticismului privind schimbările climatice, a sprijinului pentru ieșirea Poloniei din Uniunea Europeană și a ostilității față de imigranții ucraineni. Între timp, stânga a rămas dezorientată și nesigură de modul în care ar trebui să reacționeze la această mișcare socială. Majoritatea de centru-stânga fie i-a ignorat, fie a fost ostilă fermierilor, unii susținând că aceștia reprezintă sentimente de dreapta, naționaliste și chiar „pro-Putin”. Între timp, o altă secțiune mai mică a stângii i-a susținut fără critici pe fermieri, considerând că este o mișcare socială a maselor populare care sfidează capitalismul neoliberal.

Monopolizarea agriculturii

Pentru a înțelege adevărata natură și semnificație a protestelor fermierilor, este necesar să abordăm problema dintr-o perspectivă de clasă și să înțelegem cum s-a transformat agricultura în ultimele decenii. Polonia a fost aproape unică printre fostele țări din blocul estic, cu un sector agricol dominat de micii fermieri, adesea de subzistență. Această situație s-a schimbat după transformarea în capitalism și apoi după intrarea Poloniei în Uniunea Europeană.

O caracteristică specifică a agriculturii poloneze este faptul că marea majoritate a terenurilor agricole din țară nu a fost colectivizată după cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea exploatațiilor agricole fiind conduse de persoane fizice sau juridice. Numărul exploatațiilor agricole din Polonia a scăzut de la aproximativ 2 milioane în 1996 la 1,3 milioane în 2020, deși se estimează că doar aproximativ 400 000 dintre aceste exploatații produc bunuri destinate vânzării pe piață. Restul fermelor sunt folosite pentru a completa veniturile persoanelor care au alte locuri de muncă sau sunt închiriate pentru a fi utilizate de către proprietarii de ferme mai mari. De la începutul anilor 1990, numărul celor care lucrează în agricultură s-a redus de la peste 25% la aproximativ 8%, majoritatea celor care trăiesc în mediul rural nemaifiind angajați în agricultură. Scăderea numărului de agricultori din Polonia a fost însoțită de concentrarea proprietății agricole și de creșterea dimensiunii medii a fermelor. 11,3% dintre fermieri (aproximativ 146 000) dețin 20 sau mai multe hectare de teren, ceea ce reprezintă 53,4% din suprafața agricolă. Se estimează că acești fermieri ar putea exploata până la două treimi din totalul terenurilor agricole, dacă se ia în considerare închirierea terenurilor altor fermieri. Dimensiunea medie a unei exploatații agricole din Polonia, de 11,1 hectare, a fost cu 13% mai mare în 2020, comparativ cu deceniul precedent.

Această concentrare și monopolizare a agriculturii poloneze sunt reproduse în întreaga Uniune Europeană. Între 2005 și 2020, numărul fermierilor s-a redus cu 37% în țările UE (în Polonia cu 47%), iar numărul exploatațiilor agricole cu mai puțin de 5 hectare de teren a scăzut cu 4,6 milioane în această perioadă.

Situația este și mai pronunțată în Ucraina. Un act legislativ introdus în martie 2020 a permis liberul schimb de terenuri agricole începând cu 2021. Acest lucru a accelerat cumpărarea de terenuri agricole de către marile companii agricole (deja în 2019 doar 27 % din terenurile agricole erau utilizate de fermierii individuali) și apariția unei noi clase de oligarhi agricoli care dețin active estimate la sute de milioane de dolari. Capitalul străin (cea mai mare parte provenind din SUA și Arabia Saudită) deține acțiuni mari în aceste companii agricole și deja entități din afara Ucrainei posedă aproximativ 10 % din terenurile sale agricole. În 2020, produsele agricole au reprezentat aproximativ 45% din totalul exporturilor Ucrainei, producția de grâu, porumb, orz și oleaginoase fiind orientată în principal către export.

Prin urmare, sectoarele agricole din Uniunea Europeană, Polonia și Ucraina trec prin procese similare de monopolizare. Uniunea Europeană a încurajat acest lucru pe plan intern prin sprijinirea liberalizării piețelor agricole globale de către Organizația Mondială a Comerțului. Acordarea de subvenții directe fermierilor europeni prin intermediul politicii agricole comune (PAC) a creat excedente interne și dumpingul de alimente în țările sărace, ceea ce a redus securitatea alimentară a acestora, făcându-le dependente de alimentele „ieftine” importate, împingând astfel mulți fermieri mici să iasă din afaceri și ducând la prețuri mai mari și chiar la foamete. De la introducerea lor în 1963, 80% din subvențiile directe din cadrul PAC au mers către doar 20% dintre fermierii din UE, ceea ce a intensificat concentrarea agriculturii din UE.

Neoliberalismul și Green Deal

În ultimii ani, UE și-a anunțat obiectivul de a se îndrepta către un model agricol mai durabil, în primul rând prin intermediul părții agricole a Dealului verde: strategia „De la fermă la furculiță”. Aceasta recunoaște că sectorul agricol (care este responsabil pentru aproape o treime din emisiile de CO2 la nivel mondial și pentru 10% din emisiile UE) consumă cantități uriașe de resurse naturale, ceea ce duce la pierderea biodiversității, la efecte negative asupra sănătății și la inegalități între producători. Strategia „De la fermă la furculiță” ar trebui să reprezinte o tranziție de la subvențiile directe pentru agricultori și practicile agricole intensive la protejarea naturii, sprijinirea micilor fermieri și promovarea agriculturii ecologice.

Două presiuni combinate împiedică agricultura europeană să se îndrepte către un model mai durabil din punct de vedere ecologic și social. În primul rând, acordurile de liber schimb încheiate între UE și diferite țări și regiuni exercită presiuni concurențiale asupra agricultorilor europeni. UE, de exemplu, este în curs de negociere a unui acord comercial cu țările Mercosur (Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay), deși acesta nu a fost încă ratificat de niciuna dintre părți. Agricultura europeană s-a transformat din ce în ce mai mult în ultimele decenii într-un sistem dominat de marile ferme industriale care funcționează în conformitate cu logica acumulării de capital privat și a profitului. Pentru a concura pe piața internațională, proprietarii acestor întreprinderi agricole caută (așa cum ar face orice bun capitalist) să împingă în jos costurile de producție în încercarea de a-și păstra și crește profiturile.

În mod inevitabil, proprietarii marilor ferme au făcut presiuni asupra UE pentru a elimina unele dintre reglementările impuse prin strategia „De la fermă la furculiță”. Prin urmare, așa cum a subliniat Coordonarea Europeană Via Campesina (ECVC), care reprezintă micii fermieri din Europa, în loc să protejeze fermierii mici și mijlocii pentru a-i ajuta să facă tranziția către agroecologie, UE a cedat în schimb în fața cererilor marilor fermieri și a industriei agroalimentare, anulând prevederea de a reduce la jumătate utilizarea pesticidelor până în 2030. De asemenea, unele țări ale UE au eliminat unele dintre măsurile de mediu, Franța și-a suspendat planul de reducere a utilizării pesticidului Ecophyto, iar Germania a renunțat la planul de eliminare a scutirilor fiscale pentru vehiculele agricole și de ridicare a subvențiilor pentru motorina off-road.

Piețe deschise

Fermierii polonezi, la fel ca omologii lor din alte țări, s-au confruntat cu presiuni economice tot mai mari în urma pandemiei și a izbucnirii războiului din Ucraina, deoarece costurile de energie și alte costuri de producție au crescut vertiginos. Această situație a ajuns la apogeu, în urma deciziei UE de a-și deschide piața pentru importurile agricole ucrainene. Mai mult de jumătate din suprafața totală a Ucrainei (32 de milioane de hectare) este teren arabil, ceea ce echivalează cu o treime din totalul terenurilor arabile din UE. Inundarea pieței UE cu cereale ucrainene ieftine a pus și mai multă presiune asupra fermierilor polonezi. În 2022, comparativ cu 2021, volumul importurilor de grâu din Ucraina în Polonia a crescut cu aproape 17.000%, cel al porumbului cu 30.000% și cel al rapiței cu 662.000%. În pofida presiunilor Comisiei Europene, noul guvern polonez nu dorește să redeschidă granițele sale pentru importurile ucrainene. Se estimează că din cele 4,1 milioane de tone de cereale ucrainene care au intrat în Polonia în perioada aprilie 2022 – martie 2023, 3,4 milioane de tone au rămas fie depozitate, fie vândute în țară, în timp ce doar 700.000 de tone au fost exportate în alte țări. Fermierii polonezi se tem, de asemenea, că, chiar dacă cerealele ucrainene ar trece în alte țări, acest lucru le-ar reduce oportunitățile de a exporta cereale în întreaga UE.

În aceste condiții, fermierii polonezi au protestat în Polonia. Nu este surprinzător faptul că aceste proteste au fost conduse în primul rând de proprietarii de ferme mari, care, aflați deja sub presiune din cauza costurilor în creștere și adesea împovărați de datorii după ce au cumpărat tractoare noi cu împrumuturi de la UE, sunt acum în concurență cu marile întreprinderi agricole din Ucraina, care nu sunt obligate să respecte reglementările stabilite în cadrul „Pactul Verde” al UE. Răspunsul lor a fost să pledeze pentru o reformă a strategiei „De la fermă la furculiță” și să mențină interdicția asupra importurilor agricole ucrainene. Premierul Donald Tusk (fost președinte al Consiliului European și lider al Partidului Popular European) i-a susținut pe fermierii polonezi, cerând ca UE să suspende sau să retragă aproape toate reglementările agricole incluse în „Pactul Verde”.

O alternativă de stânga?

Protestele fermierilor au scos la iveală multe dintre neconcordanțele care stau la baza politicii UE și a politicii poloneze. Încercarea de a reforma agricultura europeană într-o direcție mai ecologică și mai durabilă a întâmpinat obstacolul modelului său economic neoliberal. Presiunile economice au făcut ca grupurile agroindustriale, prin fuziuni și speculații, să crească în mărime și putere și să împingă Uniunea Europeană spre o dereglementare și mai mare. Pandemia și războiul din Ucraina au exacerbat astfel de tensiuni sociale și politice și au adus în prim-plan limitele politicii UE.

Stânga poloneză și europeană trebuie să contureze o alternativă progresistă, bazată pe o viziune a unei Europe pașnice, echitabile și sigure. Aceasta ar trebui să recunoască preocupările legitime ale agricultorilor din Polonia și din alte țări europene și să nu lase această mișcare în seama extremei drepte. Nu se poate aștepta ca agricultorii polonezi și europeni să respecte standardele de mediu, în timp ce concurează cu marile întreprinderi agricole industriale care importă produse pe piața europeană. În același timp, proprietarii de ferme mici și mijlocii nu pot concura cu marile ferme și întreprinderi agricole (care primesc subvenții uriașe din partea UE) care își intensifică producția prin utilizarea de pesticide dăunătoare. Stânga trebuie să reziste cererilor de reducere a reglementării de stat a agriculturii și să se îndepărteze de o strategie de creare a unui sector agricol durabil.

Este nevoie de un New Green Deal alternativ, care să se opună liberalizării și financiarizării agriculturii în Europa și monopolizării acestui sector, promovând în același timp politici care să sprijine fermele mici și mijlocii ca bază a unui sector agricol mai durabil, mai ecologic și mai echitabil.

Fotografie de copertă: Proteste ale fermierilor în Varșovia. Fotografie realizată de autor.

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi TwitterCanalul lui din Telegram este aici.

About The Author

Donate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *