Quo vadis, Europa?

Wojciech Albert Łobodziński, Discuții transfrontaliere, 15 martie 2024

În perspectiva alegerilor europene la nivelul UE, establishment-ul se află în retragere și, în același timp, pierde contactul cu baza sa electorală. Doar declarațiile nebunești ale lui Trump, făcute pe jumătate în serios, îi pot împinge pe liderii europeni să facă ceva. Dar dacă ne uităm la Emmanuel Macron, care este probabil cel mai activ în „a face ceva”, ne dăm seama că „ceva” nu înseamnă ceva mai bun. Ce este în neregulă cu leadershipul european?

În timp ce majoritatea europenilor înțeleg de ce se revoltă palestinienii, majoritatea guvernelor tac, în timp ce „cea mai umanitară armată din lume” comite un masacru. Doar 10 % dintre cetățenii UE cred că Ucraina va câștiga războiul împotriva Rusiei. În același timp, ofițeri germani de rang înalt se laudă pe WebEx că soldații britanici își folosesc deja expertiza pentru a ataca ținte rusești. La doar câteva zile după ce această conversație a fost publicată, Macron dansa în mod deschis cu săbii despre o intervenție terestră europeană în Ucraina, fără a ține cont prea mult de forțele reale și nici de consecințe. Mai aproape de casa mea, aproape 70 % dintre polonezi susțin protestele fermierilor din țara lor, iar în alte țări, inclusiv în Olanda, luni de proteste ale fermierilor au influențat deja rezultatele electorale. Alegerile din Polonia sunt o excepție rară a tendinței.

Europa se află într-un impas. Conducerea europeană, după câteva luni de „reactivare” și împrospătare după invazia rusă în Ucraina, este acum în declin, din nou îndatorată umbrelei de apărare americane, cu dinții lipsă undeva pe un planșeu geopolitic. Blocajul intelectual și politic a început odată cu prăbușirea contraofensivei ucrainene, dar a devenit vizibil odată cu actele odioase ale forțelor de ocupație israeliene din Gaza. Se poate spune că Europa a fost în stare de șoc după atacul Hamas din 7 octombrie. Nu este chiar așa! Liderii UE, în frunte cu Ursula von der Leyen, au venit în ajutorul regimului Netanyahu și au sprijinit acțiunile acestuia de la început. Am putut vedea o cavalcadă de lideri venind la Tel Aviv, inclusiv Macron, omul care vrea să cânte pentru prima dată la violoncel pe scena mondială.

Dar totul a fost în zadar. În timp ce liderii europeni poate că au vrut într-adevăr să creeze un teren pentru negocieri de pace sau pentru o viitoare soluție cu două state, totul a sfârșit prin a spune că Israelul are dreptul de a se apăra, și asta a fost tot. Întreaga lume a privit cum liderii europeni au pierdut degeaba această puțină încredere pe care o aveau. În același timp, masacrul civililor a continuat. SUA, cu sprijinul Europei, cu excepția câtorva țări precum Irlanda și Spania, au susținut pe deplin acțiunile lui Netanyahu. În prezent, avioanele americane lansează ajutoare umanitare – prea puțin, prea târziu – în timp ce liderii europeni încearcă să câștige dezbaterea privind suveranitatea strategică, trecând încă o dată complet cu vederea masacrul din Gaza.

Detașare completă

Cuvintele lui Trump despre aliații din NATO, sau chiar sprijinul său pentru pretențiile lui Putin împotriva țărilor care nu plătesc suficient pentru protecția SUA, au dat un șut în direcția europenilor. Era timpul ca aceștia să răspundă, să facă o mișcare. Dar chiar și aici liderii europeni arată ca niște băieți imaturi. În prezent, țările UE nu sunt în măsură să trimită Ucrainei cantitatea de muniții și echipamente pe care s-au angajat să o trimită, dar semnează mai multe acorduri care ar putea fi puse în aplicare la un moment dat în viitor. Cu toate acestea, ele nu sunt susținute pe hârtie, după cum o dovedesc întârzierile suplimentare în livrarea de arme și muniții. În același timp, forțele armate ucrainene sunt sângerate de moarte, iar Rusia produce de aproximativ șapte ori mai multă muniție decât întreaga UE. Unde au fost liderii noștri în ultimii doi ani, bazându-se pe Statele Unite? Trump s-a grăbit să amintească faptul că Statele Unite au abandonat deja Europa în timpul primului său mandat, reaprinzând dezbaterea privind suveranitatea europeană care a avut loc deja în timpul atacului asupra Capitoliului. Însă, după cum se vede, este vorba de o acțiune reactivă, incapabilă să producă rezultate tangibile, cum ar fi solvabilitatea ajutorului european pentru Ucraina.

Toate acestea sunt rezumate cel mai bine de cuvintele lui Macron și ale altor lideri, inclusiv ale lui Donald Tusk, cu privire la posibila prezență a forțelor NATO în Ucraina. Acest lucru nu face decât să ridice miza și să le comunice cetățenilor europeni înșiși cât de multe probleme are continentul.

Fermieri? Nu pleacă nicăieri

Mii de fermieri polonezi au mărșăluit prin Varșovia pentru a protesta împotriva politicii UE privind clima și a importurilor agricole din Ucraina. Lor li s-au alăturat minerii polonezi, un sindicat al vânătorilor, precum și colegi din alte țări ale UE, în cel mai mare protest de până acum în cadrul demonstrațiilor agricultorilor polonezi. Atmosfera a fost amară. Deși nimeni nu știe cine este de vină, protestul s-a încheiat cu o reprimare brutală a poliției, cu bastoane, scuturi și spray-uri.

Între timp, Czesław Siekierski, ministrul agriculturii, a declarat că „Comisia Europeană a impus cerințe excesive, nerezonabile și costisitoare pentru Green Deal”. Comisia a declarat deja că, până în 2030, fermele mai mari nu vor mai fi nevoite să rezerve 4% din terenurile lor pentru utilizarea obligatorie și că utilizarea pesticidelor va fi redusă cu 50%. Dar fermierii din Polonia și din alte țări ale UE, unde demonstrațiile au fost frecvente în ultima vreme, nu sunt mulțumiți. „Nu suntem de acord cu simpla suspendare a acestor norme. Acest lucru este inacceptabil, deoarece Comisia Europeană poate decide să le ridice în orice moment. Cerem ca modificările să fie permanente”, a declarat unul dintre liderii protestelor, liderul sindicatului fermierilor Sławomir Izdebski, în timpul protestului de la Varșovia.

Aceste asigurări nu au liniștit protestele. Dimpotrivă, ele încălzesc atmosfera. De la Paris la Varșovia, protestele cresc în intensitate și devin din ce în ce mai violente. Ele arată cât de greu de gestionat este Uniunea Europeană, chiar și în fața unei probleme care era previzibilă, chiar anticipată, dar care nu a fost abordată atunci când ar fi trebuit.

Quo vadis?

Europa trece de mult timp printr-o criză multiplă. O criză economică nu s-a încheiat niciodată în zona euro, chiar dacă Grecia a fost canibalizată pe parcurs.

Dacă ne uităm la Italia, nici criza inițială nu a dus nicăieri. A fost urmată de pandemie și de război, care nu au făcut decât să o adâncească și să creeze noi instrumente, inclusiv datoria suverană, fără a vindeca rănile care datează din 2008. Mario Draghi, fost prim-ministru al Italiei și fost președinte al Băncii Centrale Europene, a scris în raportul său recent că, dacă Europa nu dorește să rămână în urma Chinei sau a SUA, sau a economiilor emergente pentru care actuala deglobalizare este de fapt o oportunitate pentru o nouă globalizare echitabilă, cu un rol egal pentru nordul global, trebuie să cheltuiască 500 de miliarde pe an pentru investiții interne.

Vorbim despre amploarea cheltuielilor pe care Europa va trebui să le facă dacă nu vrea să piardă teren în fața Indiei sau a Chinei, ca să nu mai vorbim de SUA. Este dificil să vorbim despre menținerea status quo-ului de la începutul acestui secol. Nu se vorbește aici de o tranziție la o economie de război, ceea ce înseamnă, în practică, acceptarea responsabilității pentru apărarea structurilor UE și a rezilienței lor militare. Nu se vorbește despre provocările pe care UE, să nu uităm, și le-a impus singură din cauza catastrofei climatice.

În toate acestea, există undeva cetățeni europeni care pur și simplu nu au primit anumite mesaje pentru că nu le erau adresate. Mesajul lui Macron despre soldații NATO a fost și un mesaj pentru cetățenii occidentali, le-a reamintit care este poziția noastră ca Europa în această criză, această criză de război. Dar unde ne situăm și încotro ne îndreptăm când vine vorba de orice altceva? Cu siguranță, dacă ne uităm la ultimele luni, Europa este incapabilă să îi ajute pe alții, chiar și pe cei față de care are o datorie de responsabilitate, cum ar fi palestinienii. Dar poate Europa să se ajute măcar pe ea însăși?

Liderii europeni trebuie să răspundă la această întrebare și la celelalte întrebări menționate înainte de următoarele alegeri, altfel viitorul Uniunii va fi pus sub semnul întrebării în anii următori.

Fotografie de copertă: Clădirea Comisiei Europene, Bruxelles. Sursa.

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.