Cum își distruge România sistemul de învățământ public și viitorul odată cu acesta

Rezumat

Articolul susține că România își distruge sistemul de învățământ public și, implicit, viitorul, prin subfinanțare cronică, măsuri de austeritate recente și o viziune elitistă asupra educației care servește interesele clasei de mijloc și ale mediului de afaceri.

• Subfinanțare și Rezultate Slabe: România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile publice cu educația și cercetarea ca procent din PIB. Consecințele includ cel mai mic procent de absolvenți de învățământ superior (23% față de media UE de 44%), cele mai slabe rezultate la testele PISA și cea mai mare rată de abandon școlar timpuriu (16% față de media UE de 9%). De asemenea, are cel mai mare număr de tineri NEET (care nu sunt încadrați profesional și nu urmează cursuri de educație sau formare).
• Măsuri de Austeritate: Noul ministru al Educației, Daniel David, implementează măsuri dure de austeritate, precum reducerea burselor și integrarea forțată a școlilor rurale mici în școli mai mari, ceea ce ar putea duce la desființarea acestora. Aceste reduceri aduc o economie infimă (doar 0,02% din PIB), dar au un impact major asupra celor mai afectați.
• Lobby Elitist: Declinul este alimentat și de lobby-ul exercitat de două grupuri:
  • Sectorul Școlilor Private: Care, deși finanțate de stat, își promovează interesele prin lobby-iști în Ministerul Educației pentru a reduce standardele și a relaxa condițiile de funcționare și finanțare guvernamentală.
  • Școlile Publice de Elită (Colegiile Naționale): Care fac lobby pentru avantaje, cum ar fi examenele speciale de admitere, favorizând elevii din familiile înstărite care își permit meditații private.
• Prioritizarea Clasei de Mijloc: Se argumentează că sistemul prioritizează nevoile și interesele unei minorități privilegiate (clasa de mijloc), inclusiv prin practici precum „viza de flotant” în București pentru a înscrie copiii la școli de prestigiu. Statul recompensează elevii buni (proveniți majoritar din familii înstărite) dar rămâne „fără bani” pentru a-i sprijini pe cei din medii sărace.
• Viziune Miopă și Viitor Sumbru: Guvernul tratează educația ca pe un simplu serviciu care trebuie furnizat cu costuri minime. Această abordare, combinată cu o rată ridicată de emigrație și o demografie în declin (populația va scădea cu 3 milioane în 25 de ani), va duce la o forță de muncă slab calificată și îmbătrânită, ceea ce face scenariul unei stagnări sau chiar al unui declin economic prelungit inevitabil. Soluția propusă de mediul de afaceri și politicieni – importul de migranți necalificați, cu salarii mici și drepturi reduse – este văzută ca o măsură pe termen scurt care evită abordarea problemelor structurale.

Intro

„Dacă vrei să distrugi o națiune nu îți trebuie bombe, ci să-i distrugi educația”. Asta spunea Daniel David în 2021, la acea vreme rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, cea mai bine cotată universitate din România. Deși nu e a lui original, puterea acestei declarații l-ar face pe autor să pară un apărător convins al sistemului de învățământ public.

Patru ani mai târziu, Daniel David devine ministrul Educației și implementează acum cele mai dure măsuri de austeritate din domeniul educației de la criza din 2008. România avea deja un sistem de învățământ subfinanțat cu rezultate pe măsură. Dar acum, cu o rată a emigrației ridicată, o forță de muncă slab calificată și o populație tot mai îmbătrânită, aceste măsuri ar putea pecetlui viitorul țării.

Din rău în mai rău

E de ajuns să aruncăm o privire pe Eurostat și să vedem cheltuielile publice cu educația din ultimii 12 ani. Statele membre UE urcă și coboară în clasament în funcție de bugetul alocat anual educației. Numai România rămâne pe ultimul loc în fiecare an, fiind țara care a cheltuit cel mai mic procent din PIB pentru educație din întreaga uniune. Același lucru este valabil și pentru cheltuielile publice în cercetare și dezvoltare.

Care sunt consecințele acestei lipse de finanțare și de interes pentru educație? România are cel mai mic procent de absolvenți de învățământ superior în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (23% România față de 44% media UE). Uitându-ne la testele PISA pentru elevii de 15 ani, România se situează, de asemenea, pe ultimul loc din UE în fiecare domeniu: matematică, citire și științe.

România ocupă totuși primul loc în câteva domenii. De exemplu, 16% dintre copiii români abandonează școala devreme – aproape dublu față de media UE de 9%. De asemenea, țara are cel mai mare număr de NEET, adică persoane cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani care nu sunt angajate și nu urmează niciun program de educație sau formare profesională. Mai precis, 19% dintre tinerii din România se află în afara sistemului de educație și a pieței muncii. Nu este vorba doar de statistici, este povestea modului în care statul român și-a abandonat rolul față de mai multe generații de copii.

„Teoretic, e stupid…”

Sistemul educațional românesc nu funcționa bine nici îaninte, dar odată cu recentele măsuri de austeritate, situația nu poate decât să se înrăutățească. Bursele au fost reduse, iar diferite școli din zonele rurale – considerate prea mici pentru a exista – vor trebui integrate în școli mai mari din satele vecine. De atunci, 500 de școli și-au pierdut personalitatea juridică, ceea ce face mult mai ușoară desființarea lor de către autoritățile locale.

Ministrul Educației a ignorat sau a mințit public de mai multe ori. De exemplu, pentru a justifica prelungirea programului de lucru al profesorilor, Daniel David a afirmat că profesorii români lucrează mult mai puțin decât colegii lor din alte țări europene. Ulterior, s-a dovedit că această afirmație era falsă. Același ministru a cenzurat și un raport elaborat de Institutul de Științe ale Educației. Din cele 23 de pagini ale raportului, care contraziceau în mare parte poziția guvernului, au mai fost publicate doar 2 pagini.

„Teoretic, este o prostie […] dar va trebui să luăm banii pentru industria militară din sectoarele educației și sănătății”, a declarat președintele Nicușor Dan. Însă toate aceste reduceri, care ar trebui să diminueze deficitul public, au dus în final la o economie de doar 0,02% din PIB. Deși nu contribuie cu nimic la rezolvarea deficitului statului, aceste reduceri vor avea cu siguranță un impact asupra celor mai afectați de austeritate. Prin comparație, o singură achiziție militară din acest an – un contract de 2 miliarde de euro cu Israelul – a fost de 25 de ori mai mare decât toate aceste reduceri.

Dacă președintele consideră că acest lucru este „stupid” în teorie, atunci cum ar putea fi ceva bun în practică?

Staul funcționează numai și numai de la clasa de mijloc în sus

Declinul învățământului public nu se datorează doar lipsei de interes a statului – este ceva mai mult decât pasivitate. O influență nefastă a avut-o și lobby-ul a două grupuri diferite.

Unul este sectorul școlilor private, o afacere tot mai mare în România. Deși sunt încă într-un stadiu relativ incipient, lobby-iștii lor ocupă adesea roluri cheie în Ministerul Educației și au o influență în majoritatea partidelor politice. De asemenea, au reușit să modifice legislația pentru a reduce standardele și ar relaxa condițiile de funcționare și de obținere a finanțării guvernamentale pentru școlile private. Da, școlile private din România sunt finanțate de stat, în timp ce guvernul reduce fondurile pentru școlile publice.

Celălalt grup este reprezentat de școlile publice de elită. Colegiile naționale, de exemplu, sunt licee care obțin acest statut numai dacă elevii lor obțin rezultate bune la examenele naționale pe o perioadă îndelungată. Principalul lor interes este prestigiul și avantajul care vin odată cu statutul lor. De exemplu, în 2022, colegiile naționale au făcut lobby pentru ca fiecare dintre ele să aibă propriul examen special de admitere, diferit de celelalte licee. Această măsură împinge elevii spre meditații private și, astfel, favorizează puternic pe cei din familii mai înstărite. Chiar dacă colegiile nu au obținut mereu tot ce au vrut, timpul rămâne de partea lor. 

Ceea ce au în comun aceste două grupuri este viziunea lor elitistă asupra educației. Tot ce contează este interesul unei singure categorii social-economice: clasa de mijloc. Cei bogați își pot trimite întotdeauna copiii la școli private, în timp ce celor săraci li se poate spune pur și simplu: „învață mai mult!”. Și dacă nu reușesc să țină pasul cu copii din familii mai înstărite, atunci „ei bine, e nevoie să spele cineva și veceuri, nu-i așa?”.

Familiile din clasa de mijloc – deși ei sau părinții lor au reușit să urce pe scara socială doar datorită accesului la sistemul de învățământ public – au dezvoltat acum o viziune elitistă și egoistă asupra societății. Ei susțin că ar trebui să fie scutiți de taxe și impozite, să reducă fondurile destinate „săracilor și leneșilor”, dar și să le subvenționeze nevoile și stilul de viață. Neoliberalism pentru săraci, socialism pentru noi.

Să luăm ca exemplu Bucureștiul. În mod normal, copiii sunt repartizați la școala cea mai apropiată de domiciliul lor. Dar unele școli sunt mai bine văzute decât altele. Pentru a-și înscrie copiii la aceste școli, mulți părinți aleg metoda vizei de flotant: merg către cineva care locuiește în apropiere de o anumită școală și îl plătesc pentru ca și ei să figureze cu reședința în cel loc. 

Desigur, viza de flotant e o simplă formalitate, nu reflectă realitatea. Dar școala nu îi poate refuza legal înscrierea atâta timp cât în acte, elevul locuiește teoretic în apropiere. Practica este foarte răspândită și la vedere, deși există pedepse penale serioase pentru aceasta. Cererea și oferta se întâlnesc atât pe diverse site-uri de anunțuri, cât și prin mici afișe cu „caut viză de flotant în zonă” amplasate prin cartiere. 

De asemenea, statul român este relativ generos când e vorba de recompensa elevii cu rezultate bune. Dar, când e vorba de a-i ajuta pe cei din medii sărace, rămâne brusc fără bani. Nu există surprinzător că elevii cu rezultate foarte bune provin în principal din familii înstărite. Elevii care au rezultate slabe la școală sau care abandonează școala provin din familii cu venituri mici. 

Asta nu înseamnă că statul ar trebui să nu mai recompenseze pe cei cu rezultate bune, pentru a ajuta numai pe cei din medii defavorizate – dimpotrivă, statul poate și trebuie să le facă pe amândouă. Ce vedem însă e nevoile cui le prioritizează statul român. Deciziile sunt luate nu cu gândul la elevi, ci la cine sunt părinții lor. Iar statul român a ales din nou să prioritizeze interesul celor mai înstăriți pentru că au resursele (financiare, organizaționale) și capitalul social pentru a se face auziți. Cei săraci nu le au. Doar așa putem explica de ce statul român alege să modele sistemul de învățământ nu după dorințele și nevoile majorității, ci a unei minorități privilegiate din societate. 

Un viitor tot mai sumbru

Într-o emisiune TVR, un profesor a spus că poate guvernul ar trebui să ia în considerare și importul a 100.000 de imigranți din Asia pentru a lucra ca profesori. Sugestia era făcută în mod ironic, desigur. Era o critică față de modul în care vede guvernul învățământul: doar un alt serviciu care trebuie furnizat. Ideal, cu costuri cât mai mici posibil. Ironia nu a împiedicat însă un site de știri, „Educație privată”, să prezinte declarația ca o propunere serioasă.

Putem interpreta declarația și ca o critică la modul în care gestionează guvernul problema tot mai gravă a deficitului forței de muncă. Numărul migranților a crescut exponențial în ultimii 10 ani și probabil va continua să crească. Acest lucru nu se datorează atât vreunor rezultate economice excepționale ale României, cât mai degrabă ratei uriașe de emigrație. Milioane de români au plecat în străinătate pentru a munci și mulți dintre ei probabil nu se vor mai întoarce. Demografia este un alt factor important, întrucât populația va scădea cu 3 milioane, în principal din cauze naturale.

Astfel, în următorii 25 de ani, România va asista la o scădere rapidă a forței de muncă, la o îmbătrânire a populației și la creșterea ponderii pensionarilor din totalul populației. Combinat cu un sistem de învățământ public în descompunere, România nu poate evita scenariul unei stagări sau chiar al unui declin economic prelungit. Așa-zisa soluție venită până acum din partea politicienilor și a mediului de afaceri a fost importul de migranți din țări mai puțin dezvoltate. Aceștia sunt angajați în principal ca muncitori necalificați, cu salarii mai mici decât ale românilor și, astfel, oferind un profit mai mare angajatorului. Muncitorii migranți au, de asemenea, mai puține drepturi, suferă numeroase abuzuri și sunt introduși într-un sistem similar cu sistemul Kafala, prezent în statele Golfului Persic. 

În loc să abordeze problemele structurale pe termen lung, diversele guverne au ales să satisfacă dorința mediului privat de a obține profituri pe termen scurt. Au făcut acest lucru în ceea ce privește transportul, sănătatea și, acum, educația. Clasa politică actuală servește doar interesul mediului de afaceri și pare că nici nu se mai preface: recent, președintele Nicușor Dan a cerut  mediului de afaceri să scrie ei înșiși legile, iar statul român să le implementeze. 

Desigur, România nu este prima țară în care clasa politică ajunge să nu servească nimic altceva decât mediul de afaceri. Dar rareori se poate vedea o astfel de miopie și ignoranță față de consecințele pe termen lung. Distrugând puținul care a mai rămas din sistemul de învățământ public al României – împreună cu toate domenii publice, de altfel – clasa politică conduce țara drept în zid. Cu o populație în scădere și tot mai îmbătrânită și cu o forță de muncă slab calificată, ce altă direcție o poate lua România decât în jos? Când vom realiza efectele, va fi deja prea târziu.

Foto: Ministrul român al Educației, Daniel David (sursa: Ministerul Educației și Cercetării (România))

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram, iar aici e newsletter-ul lui din Substack!

About The Author