Vladimir Mitev: ”Este o utopie interesantă ca dezvoltarea regiunii noastre să aibă loc într-un «ansamblu», în dialog și îmbogățire reciprocă”
Interviu cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a site-ului „dVersia” – despre rolul acestuia în Bulgaria, schimbările din spațiul progresist bulgar și român în ultimii 10 ani și utopiile de astăzi
Kalina Drenska, Dversia, 11 mai 2025
În 2025, revista Dversia va publica un nou număr al revistei. dVERSIA sărbătorește 10 ani de existență! Cu ocazia acestei aniversări, publicăm o colecție cu titlul ”Se poate, se poate altfel…”, dedicată utopiilor și imaginației radicale. În paralel, pentru a marca aniversarea rotundă, le-am cerut colaboratorilor noștri să răspundă la câteva întrebări despre diversiunile și potențialele utopice de astăzi. Publicăm integral răspunsurile lor, cu minime interferențe stilistice și le mulțumim pentru timpul acordat! Lansarea colecției ”Se poate, se poate altfel…”., discuția din jurul ei și sărbătoarea vor avea loc la 17 mai 2025, ora 18:00, la Casa Națională a Studenților, Sofia. Sunteți bineveniți!
dVERSIA: Care este rolul revistei? dVERSIA în spațiul public și activist bulgar în ultimii ani?
Vladimir Mitev: Din câte știu eu, în ultimii ani a existat un singur grup universalist funcțional în cercurile progresiste bulgare, care reunește diferite persoane și tendințe – și acesta este grupul ”Diversia: Discuții pentru deviație”. Din nou, în jurul cercului dVERSIA au apărut întâlnirile de sfârșit de lună din Sofia, la care nu am participat încă, dar care, la fel ca grupul de pe Facebook, sunt o oportunitate de comunicare și pot da participanților un sentiment de comunitate. Rolul revistei dVERSIA și al cercului său este de a fi un nucleu al unor astfel de comunități, un centru de discuții progresiste și un spațiu în care să aflăm ce se întâmplă în spațiul progresist îngust din țara noastră.
Există piese și/sau numere ale revistei care v-au impresionat mai puternic? Care sunt acestea și de ce?
Seria de piese traduse despre mișcarea românească pentru dreptul la oraș și dreptul la locuință, articolele despre protestele din Serbia din ultimii ani și alte publicații legate de activismul civic din regiunea noastră sunt, în opinia mea, contribuții importante la spațiul nostru public. În Bulgaria, aproape că nu există mișcări civice și activism de bază. Doar recent au apărut unele astfel de organizații și comunități pe teme feministe și de migrație. Dar, în general, aceasta este una dintre marile diferențe dintre Bulgaria și alte țări din regiune – faptul că în țara noastră există o încredere prea mare în puterea politică ca singurul drum de a rezolva problemele publice, că capitalul social în Bulgaria este scăzut și, în momentul în care cineva îl acumulează, se dovedește a fi cooptat de puterea politică, că oamenii și cetățenii se simt adesea neputincioși și nu reușesc să-și apere și să-și realizeze drepturile, inclusiv pentru că nu există organizații și mass-media care să împărtășească cunoștințe și experiență.
Aveți o poveste interesantă, amuzantă, neașteptată sau remarcabilă pe care o asociați cu revista dVERSIA? Dacă da, ne-ar plăcea să aflăm de la dvs.
Povestea nu este nimic deosebit de remarcabil, dar cred că cititorii vor găsi interesant faptul că revista dVERSIA și mai precis numărul său despre cinema a ajuns la București și la unul dintre cei mai importanți critici de film români, care pe deasupra vorbește și bulgară – Marian Țuțui. Și acesta nu a fost doar un cadou de la curtoazie – Marian este și o persoană care ar fi foarte apreciată de cercul dVERSIA, pentru că are convingeri de stânga, gândește critic, este internaționalist, dar cunoaște bine și spiritul balcanic, care, printre altele, conține anarhism.
Ce s-a schimbat în stânga bulgară în ultimii 10 ani? Și ce sperați pentru viitor?
Sper că una dintre schimbări este că căutăm din ce în ce mai puțin salvatori și oameni pentru care să ne aruncăm în ambuscade, iar apoi ei să ne discrediteze prin luarea unor poziții controversate geopolitice sau de altă natură. Cred că în țara noastră se formează din ce în ce mai mult un curent de stânga, pentru care a fi de stânga nu înseamnă a fi împotriva democraților americani, a lui Soros și a Comisiei Europene – adică ne dăm seama că „stânga” nu este o poziție din timpul Războiului Rece, care ar continua neschimbată la 35-40 de ani de la încheierea acestuia (și în prezent este manifestată mai ales de către forțele politice de extremă dreapta din regiune), ci este mai degrabă o afiliere la un anumit tip de gândire și acțiune care a existat în Occident și care este legat de umanism, schimbare socială, responsabilizarea cetățenilor etc.
Cealaltă schimbare o asociez cu apariția unor mișcări de tip grassroots – cum ar fi mișcarea feministă, mișcarea pentru drepturile migranților și mișcarea pentru dreptul la locuințe (deși pare prea devreme pentru a o numi pe aceasta din urmă o mișcare).
Cred că au mult spațiu de creștere și sper că în viitor vor găsi un sprijin mai larg în țară și în lume, vor găsi finanțare pentru munca lor fără a-și pierde independența și fără a-și compromite înțelegerile, vor deveni mai sofisticate în acțiunea și în gândirea lor etc.
Nu cred că stânga bulgară trebuie să lupte pentru a avea o mică hegemonie politică proprie și să se domine reciproc cu marile hegemonii politice ale altor tendințe politice, fiind întotdeauna forța perdantă. Reprezentanții forțelor progresiste din Bulgaria ar avea de câștigat dacă ar avea capacitatea de a transforma ceea ce ei consideră, probabil, a fi o tendință retrogradă în societatea bulgară. În această privință, contactele internaționale și cunoștințele tehnocratice/experte ar trebui, în opinia mea, să fie aliații stângii bulgare, nu să fie construite ca adversarii lor.
Sper să văd mai multe și mai îndrăznețe inițiative progresiste în viitor – inclusiv întreprinderi, comunități, tendințe culturale, conferințe științifice, podcasturi etc. – care vor dezvălui și vor realiza potențialul acestei tendințe. În această privință, experiența progresiștilor români poate fi interesantă. De exemplu, România are un teatru politic/social pronunțat, iar în unele cazuri directorii acestuia au devenit și directori ai teatrelor de stat. Există o generație de oameni cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani care au crescut în ultimii cincisprezece ani în comunitățile teatrelor politice – ca spectatori, actori etc. Unii dintre regizorii și actorii din acest curent sunt astăzi artiști mainstream în România.
Există regizori de film în România care au convingeri progresiste – Radu Jude, Vlad Petri, de exemplu – și unii dintre ei au câștigat constant premii internaționale de film. Există și critici de film care au convingeri progresiste. Există mișcări civice pentru dreptul la oraș și dreptul la locuință, pentru drepturile migranților și ale persoanelor fără adăpost, pentru drepturile persoanelor neurodivergente, pentru drepturile romilor și așa mai departe.
Există mass-media de stânga, dintre care unele sunt de natură satirică. Și așa mai departe.
Desigur, și în România, ca și la noi, stânga este în criză, iar politic este prea slabă pentru a intra în parlament. Dar în România există multe alte căi prin care o persoană își poate realiza convingerile progresiste. Și ajungem la o situație în care Universitatea din Sibiu și unele facultăți ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sunt dominate de tendința de stânga, ceea ce permite și ca resursele instituționale să fie folosite pentru a susține evenimente de natură progresistă.
De unde vă trageți speranța pentru viitor? Există loc pentru utopii astăzi?
Găsesc speranță pentru viitor în activismul meu ca jurnalist, în contactele și experiența mea internațională, în faptul că pot învăța lucruri noi de la ele.
Îi adresez și lui Ricardo Petrella întrebarea despre utopii spre sfârșitul acestui interviu cu el.
Pentru mine, o utopie interesantă este legată de dezvoltarea oamenilor din regiunea noastră într-un „ansamblu”, în dialog și îmbogățire reciprocă – și nu, așa cum a fost în vremurile anterioare, concurând și irosindu-ne energia în a ne încurca reciproc. Cu alte cuvinte, o posibilă utopie se află în regiunea noastră – Europa Centrală și de Sud-Est – nu atât guvernele, cât oamenii din ea – profesioniștii dintr-un anumit domeniu, dar și cetățenii obișnuiți, având practică și conștientizare ca o comunitate, ceea ce le oferă energie suplimentară și experiență nouă.
Noi, bulgarii, trebuie să ne păstrăm potențialul și să îl creștem, dar viața în Bulgaria îl irosește adesea și îl distruge fără ca măcar să ne dăm seama de daunele produse. Dacă putem găsi o rezonanță în afara Bulgariei, vom putea să ne creștem potențialul și să-i sprijinim pe alții din afara țării să facă același lucru. Cred că, în timp, acest lucru poate duce la o nouă situație în care și cei din Bulgaria consideră că avem ceva de contribuit. Și este de preferat să urmăm utopiile regionale și globale decât să ne pierdem credința, să devenim cinici și să ne plângem de problema omniprezentă în țara noastră – lipsa de rezonanță, de atitudine angajată, de entuziasm a oamenilor atunci când nu văd interesul lor personal și material în ei.
În opinia mea, cu cât o utopie este mai mare, cu atât mai mare este potențialul său de emancipare.
Văd cât de dificil este să se întâmple ceva nou chiar și în relațiile dintre două popoare vecine, bulgarii și românii, și asta atunci când contextul geopolitic al acestor relații este pozitiv. Cu toate acestea, consider că utopia sau ideea unei „identități dinamice” în Europa Centrală și de Sud-Est este destul de modestă în comparație cu ceea ce au propus alterglobaliștii acum 20 de ani – o globalizare a oamenilor, nu a corporațiilor, guvernelor sau oligarhilor. Atunci când noi, în Bulgaria, vom dezvolta o utopie globală și vom începe să o realizăm, va începe transformarea noastră masivă. Atât timp cât vom insista să jucăm rolul de proxy-uri, vom fi cufundați în logica tranziției.
Žižek are o carte intitulată ”În apărarea cauzelor pierdute”. Cred că uneori cauzele pierdute sunt cea mai mare școală. Spun asta în calitate de persoană care vorbește persană și are un blog personal legat de Iran și Orientul Mijlociu. Lumea noastră nu se va schimba niciodată dacă nu ne dăm seama de înțelepciunea din fraza „Cred pentru că este absurd”.
Foto: (sursă: dVERSIA)
Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram, iar aici e newsletter-ul lui din Substack!
About The Author
