Hajar Fiuzi: Iranul este dispus să dezvolte legături culturale și academice cu Bulgaria

O conversație cu profesoara de limbă persană de la Universitatea din Sofia despre amintirile sale legate de viața împărțită între Bulgaria și Iran, despre istoria Studiilor Iraniene din Bulgaria și despre particularitățile relațiilor bulgaro-iraniene

Dr. Hajar Fiuzi a fost lector de limbă persană la Universitatea din Sofia, la Noua Universitate Bulgară și la Centrul Cultural Iranian. Este doctor în chimie. A lucrat la Institutul Înalt de Chimie și Tehnologii, la Institutul de Cercetări Chimice și la Fabrica de Chimie Vladaya, unde a avut o experiență de muncă de aproximativ 12 ani, înainte de a pleca în Iran, între 1976 și 1984. În Iran, a lucrat la Institutul de Cercetare a Tutunului din Iran și la Teheran, la o fabrică, ca șef al unui laborator chimic. În 1984, din cauza războiului dintre Iran și Irak, s-a întors în Bulgaria. A început să lucreze la fabrica de țigări din Sofia ca expert în chimie. Blogul Podul Persan al Prieteniei a stat de vorba cu ea despre viața și munca unei femei iraniene care a ales să trăiască în Bulgaria.

Dnă Fiuzi, aveți o viață profesională foarte bogată, împărțită între Iran și Bulgaria. Ce trebuie să știm despre d-voastră?

Sunt doctor în chimie. Am lucrat în Bulgaria și în Iran ca specialist în chimie. Am fost șefa unui laborator din Iran. După ce m-am pensionat în Bulgaria, a început o altă etapă a vieții mele. Am lucrat la Centrul Cultural al Iranului din Sofia. Din 1999 am început ca lector și am predat limba și cultura persană la Universitatea “Sfântul Kliment Ohridski” din Sofia, specialitatea “Studii iraniene”, la Noua Universitate Bulgară și la Centrul Cultural din Iran.  

Pe lângă această activitate, am tradus diverse opere literare din bulgară în persană și am scris articole în presa bulgară despre poeți precum Hafez, Sadegh Hedayat, Parvin Etesamy și numeroase articole despre literatură, poezie, cinematografie, femei iraniene și alte subiecte.

Când v-ați stabilit în cele din urmă în Bulgaria cu familia dumneavoastră?

Am locuit în Iran până în 1984, dar războiul dintre Iran și Irak ne-a obligat să ne mutăm. Mulți tineri au murit în acel război. Am vrut să ne creștem copiii în pace. Dar relația mea cu Bulgaria datează cu mult înainte de asta – din vremea șahului.

Bulgaria făcea schimburi comerciale importante cu Iranul – în special cu tutun și țigări. De multe ori am fost detașată din Iran în Bulgaria și viceversa – din Bulgaria în Iran – pentru a verifica calitatea tutunului și a produselor din tutun, în special a țigărilor, pe care Iranul le primea din Bulgaria.

A mai existat o altă practică – unele țigări erau fabricate direct în Bulgaria. Obișnuiam să mergem acolo unde se produceau aceste țigări și să le spunem ce condiții trebuiau să îndeplinească pentru a fi aduse în Iran. 

Apoi am făcut multe traduceri în chimie. Aveam cărți specializate în limba bulgară în biblioteca mea din Iran, iar acestea m-au ajutat. 

Și care era specialitatea soțului dumneavoastră?

A studiat la Universitatea de Științe Economice (în prezent Universitatea de Econonie Națională și Mondială – un echivalent al ASE din București) sub conducerea academicianului Jacques Nathan. Și-a făcut doctoratul aici. Timp de mai mulți ani a lucrat la Universitatea de Economie din Bulgaria în calitate de cercetător senior și lector. Din 1978 până în 1984, a lucrat la Iran Tobacco din Iran ca expert economic principal. Și s-a retras în Bulgaria. Când fiica mea Shari a murit, el nu a putut supraviețui pierderii. A murit după câțiva ani.

Nu a fost dificil să lucrați în două țări diferite?

Am avut 20 de ani de experiență profesională în Bulgaria și 8-9 ani în Iran, dar, întrucât nu exista un acord de recunoaștere reciprocă a experienței profesionale și a protecțieii sociale între cele două țări, m-am pensionat doar pe baza experienței profesionale din Bulgaria. Nu am nicio pensie din Iran.

Îmi place productivitatea. Am tradus diverse povestiri în limba bulgară pentru reviste culturale iraniene. Din Nikolai Haytov, Iordan Radicikov, Vladimir Zarev și literatură pentru copii – “Săgeata albastră” a autorului italian Gianni Rodari (am tradus-o din bulgară în persană), de asemenea, poezia feminină bulgară și persană, în volumul “Ca un vis colorat”. Și, bineînțeles, am fost profesor de limba persană. De asemenea, am fost invitată să traduc în cazurile în care a fost nevoie. Am tradus, de asemenea, la multe evenimente culturale bulgaro-iraniene. M-am simțit respectată de toți cei cu care am interacționat.

Sunteți, de asemenea, unul dintre primii profesori ai specializării de studii iraniene, care își va sărbători cea de-a 30-a aniversare în 2023. Ce vă amintiți despre perioada 1992-1993, când a fost luată decizia de a crea specializarea sus-numită?

În centrul acestei specialități se afla un profesor asociat, Jamshid Sayyar, care a fost o personalitate importantă. A contribuit la înființarea studiilor iraniene pe vremea când acestea erau un simplu domeniu în cadrul altor studii orientale la Universitatea din Sofia.

Specialitatea a fost înființată cu trei lectori cu normă întreagă – Ivo Panov, Lyudmila Yaneva și Iveta Zlatarova. Hadi Azadi, Reza Mehraz, Hajar Fiyuzi (eu) și Nedyalko Nedyalkov au fost lectori.

Am avut ambiții. Apoi am reușit să obținem ca la școala 18 să avem o clasă de limbă persană.  

Ce vă amintiți despre primii studenți de la specializare? Cât de dinamice erau atunci relațiile Bulgariei cu Iranul?

Primii studenți au devenit celebri. Una dintre ei este actualul ambasador bulgar în Iran. În prezent, șefa specializării de studii iraniene este o absolventă de-a noastră, iar mulți alți studenți ai noștri ocupă poziții prestigioase și responsabile.

Cele două țări, Iran și Bulgaria, au avut schimburi comerciale importante înainte de aderarea la UE, ceea ce a reorientat prioritățile politicii externe a Bulgariei. În anii ’90, Centrul Cultural Iranian nou înființat în 1993 a fost, de asemenea, foarte activ. Eu însumi și un reprezentant cultural iranian – domnul Hosseini Alest, precum și regretatul prof. Fedotov, am fost implicați în discuțiile care au dus la achiziționarea actualei clădiri a Centrului Cultural Iranian. 

Ce fel de activități ați dezvoltat în acele vremuri?

Am organizat sărbători, expoziții, diverse evenimente. Obișnuiam să trimitem studenți din Bulgaria în Iran. De asemenea, am facilitat contactele cu profesori din Iran, pe care i-am invitat la centrul cultural. 

Acest centru nu a fost foarte activ în ultimii ani…

Criza corona și-a făcut efectul. Dar, în general, a fost activ, mai ales în perioada de dinaintea aderării la UE. Acum, din nou, Iranul are ambiția de a extinde și de a consolida Centrul Cultural și specializarea în studii iraniene.  

Mai are Iranul un interes deosebit pentru interacțiunea culturală și multidirecțională cu Bulgaria?

Da. Înființarea unui centru de studii bulgare în Iran a fost discutată de ceva timp. Nu știu exact care este problema în această privință – probabil că nu va fi menționată public. Dar există un interes în acest sens – atât în rândul bulgarilor, cât și al iranienilor. Merite deosebite în acest sens are prof. Fedotov.

Bulgarii și iranienii se iubesc între ei. În fiecare an, în Bulgaria vin mulți turiști iranieni. Cooperarea culturală dintre cele două țări este, de asemenea, în creștere.

Iranul dorește să dezvolte studiile iraniene în Bulgaria. Pentru a avea mai mulți studenți, mai multe relații cu Iranul. Chiar dacă Iranul se află sub sancțiuni, rămâne o țară bogată și există bani pentru dezvoltarea legăturilor culturale și academice. Iranul oferă diferite forme de educație – cursuri intensive, cursuri pe termen lung, oportunități de a călători în țară, de a învăța despre cultura acesteia.

Este Bulgaria interesată de acest lucru?

Bulgaria este foarte interesată, dar nu toți politicienii apreciază potențialul relațiilor bulgaro-iraniene. Bulgaria are, de asemenea, diverse probleme sociale pe care noi, cei care trăim aici, le experimentăm. De aceea, unele relații devin mai dificile. Dar există un interes în ambele țări pentru dezvoltarea relației.

Vorbind despre problemele sociale din țara noastră, îmi amintesc că ați tradus în persană romanul “Ruina” al lui Vladimir Zarev, care vorbește despre anii de tranziție și prețul social plătit de oamenii din această perioadă. De ce nu a apărut această traducere în Iran?

Iranul are un tabu în ceea ce privește reprezentarea scenelor de sex în literatura sa. Iar romanul “Ruina” are o mulțime dintre acestea. Am discutat cu diverse persoane din Iran, inclusiv cu potențialul editor, care mi-au spus că, dacă aceste scene ar fi fost eliminate, romanul nu ar mai fi fost la fel. Zarev le-a folosit intenționat pentru a sugera căderea moralității în timpul tranziției. Acestea joacă un rol important în mesajul său. Dar literatura contemporană iraniană nu poate vorbi liber despre sex. 

Ați fost prietenă cu elita intelectuală a revistei Contemporanul. L-ați cunoscut pe Pavel Vejinov, un autor tradus și în limba română?

Da, bineînțeles. O mulțime de oameni din elita intelectuală a Bulgariei din anii ’80 și ’90 obișnuiau să vină să-l viziteze acasă. Ulterior, când fiica mea Sharare, foarte talentată și capabilă, a murit în 1999, mulți dintre acești oameni au participat la scrierea unei cărți speciale în memoria ei – “Shari Peacock – O lacrimă din ochiul lui Dumnezeu”. Unul dintre acești oameni a fost regretatul prof. Alexander Fedotov – un președinte de lungă durată al Centrului pentru Limbi și Culturi Estice. Cunosc redacția revistei “Contemporanul”: Vladimir Zarev, Vladimir Minkov, Ivan Golov, Zheny Bojinova, dar Pavel Vejinov, fondatorul revistei, din păcate, a murit. 

Aveți doi copii – ambii cu abilități remarcabile în domeniile lor…

Fiul meu este chirurg cardiolog și lucrează în Italia. A absolvit medicina la Sofia și și-a însușit profesia în Bulgaria. El și soția sa sunt colegi de facultate, ea este medic oftalmolog și este bulgăroaică. El se străduiește în mod constant să se dezvolte, iar acest lucru l-a dus în străintate. Dar se întoarce des și unul dintre rolurile sale este de a instrui alți medici din țara noastră.

Pierderea fiicei mele este marea durere a vieții mele. A fost foarte capabilă ca studentă. A absolvit un liceu rusesc. A studiat apoi arhitectura, dar și-a continuat studiile în acest domeniu în Anglia. Acolo a devenit parte din elita culturală britanică. A făcut expoziții. A scris romanul “Engleza ca limbă străină”. A fost balerină. S-a căsătorit cu un englez.

Talentele ei nu puteau rămâne ascunse și o împingeau constant să continue. Dar ea ne-a ascuns multă vreme problema ei de sănătate. A murit în Germania. 

A lăsat multe lucruri în urmă. Soțul ei era un englez care îi fusese coleg la universitate. Într-un celebru parc din sudul Londrei, el îi lăsa în mod regulat câte o floare lângă copacul lor. Intelectualii din Anglia au plantat un copac în memoria ei. 

Ați avut parte de un moment de mare recunoaștere pentru munca dumneavoastră – când echipa care a lucrat timp de 20 de ani pentru a crea dicționarul persan de peste 55.000 de cuvinte a primit Premiul Mondial al Cărții în cadrul unui eveniment special la Teheran. Cum s-au întâmplat toate acestea?

Am primit o invitație oficială din partea Iranului pentru a participa la eveniment. Am primit-o în calitatea mea de compilator. Prof. Dr. Ivo Panov în calitate de editor. Am fost în total patru persoane care au lucrat la acest dicționar. Predarea a avut loc în prezența președintelui Iranului, Hassan Rouhani. Evenimentul a fost extrem de solemn și a arătat marele respect pe care iranienii îl au pentru cărți în general. În sala mare Talar Vahdat.

În ce măsură v-ați confruntat nu doar cu recunoașterea în Bulgaria, ci și cu prejudecăți și lipsă de respect pentru că sunteți iraniancă?

Există unele gânduri stupide pe care oamenii le exprimă uneori. De exemplu, ei îi consideră pe iranieni ca fiind arabi. Acest lucru este destul de jignitor pentru noi. Limba noastră este indo-europeană. Dar cred că acest lucru se schimbă pentru că acum sunt mai mulți iranieni în Sofia și oamenii încep să ne cunoască. Centrul Cultural Iranian și, dacă nu considerați că printre profesorii iranieni sunt și lăudăroși, și eu am foarte mult de-a face cu cunoașterea Iranului și a culturii antice. De exemplu, am scris cartea “Cuvinte persane în limba bulgară” , pe care bulgarii o caută foarte mult. 

În calitate de traducător, am întâlnit cazuri în care o traducere proastă sau rău intenționată poate ruina viețile unor tineri iranieni care sunt acuzați pe nedrept de o infracțiune. Este important să vedem omul din fiecare dintre noi – indiferent de limbă, culoare. Cred că, în timp, aceste probleme vor fi depășite. 

Iranul se bazează foarte mult pe turiștii străini tocmai pentru că este convins că un contact real și direct cu aceștia poate ajuta la depășirea unor stereotipuri și clișee.

Am înțeles că domnul Reza Mehraz a murit acum un an. Ce vă amintiți despre el?

A fost absolvent de agronomie. A muncit în mod constant și a fost activ din punct de vedere fizic chiar și mult timp după ce s-a pensionat. Familia și fiii lui erau oameni foarte decenți. A predat mai întâi la școala a 18-a și apoi la Studii iraniene. 

A venit în Bulgaria, ca și mine, în a doua parte a anilor ’50.

Cum evaluați dezvoltarea studiilor iraniene cu noua generație de profesori, care de fapt erau încă studenți acum 12-13 ani?

Sunt convinsă că generațiile de profesori și de foști și noi studenți vor face un efort pentru dezvoltarea studiilor iraniene, deoarece bulgarii sunt foarte inteligenți și curioși, ceea ce va da roade pentru dezvoltarea viitoare a relațiilor dintre cele două națiuni. În curând vom sărbători cea de-a 125-a aniversare a relațiilor diplomatice și culturale dintre Iran și Bulgaria.

Mi-ați pomenit cu ceva timp în urmă de un gazel al lui Hafez, pe care o asociați cu Sharare. Ați putea, de asemenea, să o împărtășiți cu cititorii acum, în loc să încheiați interviul?

Marele Hafez a avut un fiu care a murit prematur, iar Hafez nu a mai fost el însuși pentru o vreme din cauza suferinței. A scris un gazel în memoria fiului său, care era “rodul inimii sale”. După mai multe secole, eu, o persoană nesemnificativă, am devenit partener în durerea lui Hafez, pierzându-mi fiica. Aceasta este gazelul:

HAFEZ SHIRAZI

Gazelul 134

* * *

Privighetoarea a suferit de pe urma ei – o floare creată.

Vântul geloziei a acoperit inima cu spini.

Cu iluzii frumoase papagalul este fericit,

Dar, pentru o clipă, potopul i-a ascuns fatalmente speranțele.

Fie ca amintirea urmașilor mei să ardă veșnic în mine

Durerea că a plecat și nu a auzit că am strigat: Oprește-te!

Doamne, iată, povara mea a căzut, dar nu mă lătrați,

dar, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă să-mi păstrez speranțele bune,

vezi praful de pe fața mea, cu lacrimi îl ștergi,

cu acest lut turcoaz să-mi faci un han vesel.

O, ochiul invidios al lunii se întoarce,

Sprâncenele gingașe în mormânt zgârie, cine în țărână le-a plantat?

Eh, Hafez, nu da cu tifla cu vârful și te pierde,

Dar ce să fac, când timpul m-a păcălit! (traducere: Dimitar Hristov)

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

About The Author

Donate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: